Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a adresat o invitaţie publică, şi în acest an, către copiii din comunitatea locală şi regională, către partenerii din mediul preuniversitar, pentru a participa la ediţia anuală a evenimentului „Bulevardul Copiilor, la UVT”, dedicat celebrării Zilei Internaţionale a Copilului, organizat în cadrul agendei „Luna Verde @ UVT 2025”.
Duminică, 31 mai 2026, în intervalul orar 9 -16, copiii, alături de părinţi şi bunici, au participat la programul unei zile speciale dedicată jocului, descoperirii şi bucuriei de a învăţa prin mişcare şi experimentare, un eveniment universitar creat pentru promovarea stilului de viaţă sănătos şi participării active a celor mici în activităţi sportive, educative şi interactive. Copiii înscrişi au fost bucuroşi să intre în activităţi captivante şi formative, gândite să îmbine în mod armonios curiozitatea ştiinţifică, jocul creativ şi energia mişcării, într-un cadru relaxat şi prietenos.
În seria de activităţi ale acestei zile speciale s-au înscris şi cele organizate de CSU – UVT. Astfel, peste 1300 de copii au participat la festivalul sportiv organizat de către Clubul Sportiv Universitar UVT, pe Bulevardul Vasile Pârvan, luând parte la meciuri de handbal, volei, baschet, fotbal, dar şi la demonstraţii de karate sau partide de badminton şi şah, în spaţiile interioare şi exterioare ale universităţii.
Pentru extra bucurie, partenerii de la ICE DYP au oferit îngheţată pe tot parcursul zilei.
La deschidere, rectorul UVT, Marilen Pirtea, a declarat: „Sportul înseamnă mult mai mult decât mişcare şi activitate fizică, înseamnă spirit de echipă şi fair-play, înseamnă perseverenţă şi multe, multe calităţi, importante în viaţă. Pe lângă sport, vor fi şi multe alte surprize frumoase, în această zi specială, oferite de echipele organizate prin aportul voluntarilor din cele douăsprezece facultăţi ale UVT.”
