Actualitate Administrație Featured

Robu nu se DEZMINTE: trotuarele de pe mai multe străzi din Timișoara rămân SPARTE pentru că nu sunt circulate

Primarul Nicolae Robu nu se dezminte. După ce peste 8 ani trotuarele din zona centrală au arătat jalnic, acum, mai multe zone au intrat în reparații. Au fost montate dalele stil tablă de șah, care au stârnit ample controverse, însă, acum, operațiunea pare să ia o pauză. Robu susține că trotuarele de pe străzi care nu sunt foarte circulate nu vor fi reparate.

„Peste tot sau introduse cablurile în subteran. Ca urmare a acţiunii ghiliotina, dar au fost şi acţiuni ghiliotina prima, a doua, etc. S-au realizat tubulaţiile de rigoare. Nu putem face trotuare deodată peste tot, s-a dat prioritate troturarelor de pe străzile mai importante, mari bulevarde, adică importante sunt toate, dar e mai ridicată circulaţia, şi rutieră şi pietonală, aici. Încercăm şi noi să finalizăm cum dorim asta. Îi asig pe cetăţenii din zonă că va fi foarte frumos. Trecem acum prin deranj. Mobilizarea va fi la maximum”, a anunţat primarul Nicolae Robu, conform deBanat.ro.

Foto: Pressalert.ro.

Related posts

ALERTĂ într-un bloc din Timișoara: oamenii au sunat la 112 după ce au simțit miros de insecticid

Mădălina Staicu

Situație JENANTĂ la deschiderea traficului pe Podul Dragalina: tramvaiele NU pot întoarce la gară

Mădălina Staicu

Victor Ponta dă BOMBA ZILEI în politica locală: Marius Craina, candidatul PRO România la Primăria Timișoara

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: