Actualitate Featured Politică Sănătate

Robu intră cu TUPEU în scandalul de la Județean: Cei care CÂRÂIE gândesc ca mine! Pătrașcu e din echipa câștigătoare

Atitudine incredibilă a primarului Timișoarei, Nicolae Robu. Șeful PNL Timiș admite că Marius Craina a fost demis de Guvernul Orban strict pentru faptul că făcea parte din PSD și spune că acesta este un om competent. Robu a explicat că știe că Marius Craina a avut multe realizări la Județean, dar spune că nu vrea să discute despre ele pentru că știe că social – democratul va contracandidatul său la Primăria Timișoara, în 2020. Cât despre Raul Pătrașcu, Robu spune că acesta a ajuns în funcția de director la Județean pentru că e membru PNL și pentru că orice guvern nou își aduce propriii oameni în posturile ocupate politic. Robu spune că speră să nu fie dezamăgit de Pătrașcu, pe care îl vede capabil să conducă cel mai mare spital din Vestul Țării.

„Este o numire interimară. Este pusă o altă persoană la fel de bună, în speranța noastră. Nu trebuie să i se reproșeze nimic domnului Craina. Ce vi se pare anormal în asta? Chiar și cei care cârâie acum gândesc tot ca mine. Nu e nimic primitiv să pui un om la fel de competent, dar pui omul din echipa ta. Eu nu pot garanta că va fi competent, eu vă spun implicarea mea. I-am dat lui Raul Pătrașcu o recomandare. Nu sunt Dumnezeu, asta nu înseamnă că nu mă pot înșela. Dacă ei mă dezamăgesc și îi dezamăgesc pe cei pe care cu care îi recomand eu să lucreze, asta este rău și pentru mine.

L-am văzut, de un an de zile de când este în PNL, ca fiind un om harnic, cinstit. M-ar durea foarte mult să mă dezamăgească. Nu vreau să vorbesc despre realizările domnului Craina, tocmai pentru că ar putea să-mi fie contracandidat. Știu lucruri bune despre el, dar nu vreau să vorbesc nimic despre el. Raul Pătrașcu este demn de toată încrederea. Marius Craina mi-a lăsat o părere bună și din partea mea are tot respectul”, a declarat Nicolae Robu, conform Pressalert.ro.

Related posts

SCADE numărul îmbolnăvirilor de coronavirus: DOAR 141 de cazuri noi/13.426 de români vindecați

Mădălina Staicu

Călin Dobra îi cere lui Iapă ceea ce PSD NU a făcut în TREI ANI: stadion nou în Timișoara

Mădălina Staicu

PRACTICA ne omoară: Dominic Fritz se PLÂNGE din nou de lipsa vaccinurilor – apel ANEMIC către autorități

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: