Actualitate Administrație Cultură Featured

Robu a ÎNCHIS robinetul: banii pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană se mai dau doar prin Casa de Cultură: la mâna CUI stă decizia

2021 e anul în care Timișoara ar fi trebuit să dețină titlul de Capitală Culturală Europeană. Pandemia de coronavirus, care a dat totul peste cap, a fost un soi de mana cerească pentru Timișoara, care oricum nu se pregătise corespunzător pentru anul următor. În mare parte, activitatea ATCCE a fost fie ținută în umbră, fie ținta unor scandaluri publice și ale unor atacuri generate și de dorința unor personalități culturale de a ajunge la putere. Una din cele mai grave acuzații a fost legată de finanțarea proiectelor culturale, care, mai nou, a fost mutată de la conducerea asociației, la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, o altă instituție cu cântec care se ocupă de organizarea de evenimente pe care nu le promovează, dar pentru care aruncă bani pe fereastră pe închirierea de echipamente care ar putea fi cumpărate.

„A apărut anunțul de participare privind proiecte cu finanțări nerambursabile în Monitorul Oficial nr. 0129 din 16 iulie 2020. Prin Casa de Cultură a municipiului Timișoara, așa cum am hotărât, am dat drumul procedurii pentru competiția de proeicte culturale pe fonduri nerambursabile, în baza Legii 350/2005 și vreau sa fac o precizare. De data aceasta, competiția de proiecte se desfășoară pe bani mai mulți. Sunt 3 milioane, dar de data aceasta se cere, pentru eligibilitatea la finanțare, ca proiectele cu care se vine să fie regăsibile în dosarul nostru de candidatură, ca angajamente luate când am candidat la titlul de capitală europeană a culturii. Jurizarea va fi făcută de către o comisie formată din personalități de prim rang ale culturii timișorene – directorul Operei Române – dacă nu dorește, își numește o persoană, directorul Teatrului Național, directorii Teatrului Maghiar, Teatrului German, Filarmonicii. Comisia va fi constituită printr-o dispoziție a primarului sau prin hotărâre de consiliu local, nu știu cum vom proceda. Totul se va desfășura corect, transparent. Noi am asigurat o securizare a proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană. Acum este la adăpost”, a declarat Nicolae Robu, citat de deBanat.ro.

Related posts

TUPEU cu iz penal: o femeie a MINȚIT autoritățile din Timiș că NU vine din Italia. Acum, e cercetată de polițiști

Mădălina Staicu

Raed Arafat PUNE PRESIUNE pentru prelungirea stării de alertă: mesaj ALARMIST

Mădălina Staicu

Bani sunt, dar nu pentru români -România a cheltuit peste 50 de milioane de lei de la începutul crizei din Ucraina

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: