Actualitate Featured Politică

REZISTĂ Flavius Roșu a DAT FLIT PNL: primarul PSD a refuzat să devină traseist – viceprimarul ALDE, Florin Luca, în barca liberală

Negocieri eșuate la Șag, unde primarul PSD Flavius Roșu a dat cu tifla ofertelor venite de la liberalii Allin Nica și Alin Popoviciu, artizanii negocierilor privind transferarea primarilor social – democrați în barca liberală. Deși PNL Timiș s-a remarcat numind PSD ciuma roșie, asta după ce defuncta USL s-a destrămat, se pare că primarii PSD sunt singurii care pot câștiga alegeri în județ. E unica explicație pentru disperarea care a cuprins tabăra liberală, dar pare să fie disperată să transfere tot ce poate.

De altfe, ieri, liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, a explodat pe Facebook, anunțând că toți primarii PSD care trec la PNL își vor pierde mandatele.

„Campania electorală ce bate la uşă ar putea să schimbe multe dogme din politica românească. Cu certitudine, PSD Timiș nu va face excepție. Așa cum am mai susținut public, vom face lucrurile diferit. Pornind de la această intenție, le transmitem tuturor primarilor şi consilierilor noştri locali că, dacă vor fi trecuți pe listele altor formațiuni sau vor candida pentru alte partide la alegerile locale, își vor pierde mandatele.Nu este vorba despre răzbunare ci despre corectitudine politică. Vom avea grijă să respectăm principii și să facem lucrurile pe alte considerente, diferite de cele de până acum. A doua zi după anunțul oficial al candidaturilor vom cere anularea mandatelor tuturor celor care îmbrățișează traseismul politic, pentru că această formă de înșelăciune este toxică și contravine democrației. Nu mai putem să ne prefacem că nu știm sau că nu vedem. Trădările sunt o consecință a toleranței arătate în 30 de ani de politică față de oportuniști, cei care sunt preocupați exclusiv de propriile lor interese. În ceea ce privește aceste alegeri locale, este posibil ca şmecherii ce schimbă partidul să mai aibă o surpriză. În cazul în care scrutinul se va amâna, traseiștii nu vor rămâne doar 30 de zile fără job ci posibil chiar trei luni. Iar acest timp va fi cu siguranță suficient pentru ca unele lucruri să se schimbe, inclusiv opțiunile electoratului”, a scris Simonis pe Facebook.

Related posts

CCR aruncă în aer scena politică: a decis că Iohannis a încălcat Constituția când l-a desemnat, din nou, pe Orban premier

Mădălina Staicu

Legea privind starea de alertă a intrat în vigoare, polițiștii pot da din nou amenzi: LISTA sancțiunilor prevăzute de lege

Mădălina Staicu

Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului Cristian Amariei, s-a spânzurat în celulă

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: