Actualitate Featured Politică

PSD îl cheamă pe premierul Ilie Bolojan să dea explicații în Parlament, după retragerea trupelor SUA din România

Vestea să SUA retrag jumătate din trupele pe care le au în România a picat ca un fulger în lumea politică din România. Deși ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, spune că informația se știa de luni, ea a răsuflat în presa din Ucraina.

Acum, PSD îl cheamă pe premierul Ilie Bolojan să dea explicații privind securitatea României

”Aştept să vină în Parlament să explice românilor de ce am ajuns în această situaţie, să vină să spună, domnilor, uitaţi, spre deosebire de Polonia, de exemplu, noi avem lucrurile aşa, aşa şi aşa şi Ministrul de Externe, care din ce am văzut eu în urmă cu vreo trei săptămâni, a avut o întâlnire la Washington, de unde noi, românii, am primit asigurări că toate lucrurile sunt în regulă, uite că la vreo lună, nici măcar o lună, pare că nu-i aşa. Dar mă aştept şi la un plan concret, dincolo de ce s-a întâmplat şi explicaţii. Eu mă aştept ca în Parlament, când se vine, să se prezinte şi un plan concret despre cum întărim securitatea României, având în vedere ceea ce s-a întâmplat sau ceea ce s-a anunţat de către partenerul nostru strategic. Asta mă interesează pe mine, să văd cauzele şi să văd acel plan concret”, a declarat Sorin Grindeanu, la Gorj.

Related posts

Prima parcare amenajată de Primăria Timișoara în 2025: Locuri de parcare noi, tot în zonele în care deja erau

Mădălina Staicu

DOAR 12.000 de teste în ultimele 24 de ore/ 2.323 cazuri NOI de coronavirus – SITUAȚIA pe județe

Mădălina Staicu

Peste 43 de milioane de euro, finanțări disponibile pentru decongestionarea traficului în marile orașe, prin Programul Regional Vest

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: