Actualitate Administrație Featured Politică

Primarul Nicolae Robu explică de ce ÎNCĂ MUNCEȘTE: Eu nu fac decât să mă conformez

Primarul în funcție, Nicolae Robu, vine cu explicații privind rămânerea sa în funcție după alegerile din septembrie. Robu spune că va continua să se achite de obligații până când succesorul său ales de cetățeni, Dominic Fritz, va fi învestit.

”Pentru cei care nu știți cum se întâmplă lucrurile Nu de primarul în exercițiu depinde momentul în care se face predarea primirea de mandat. Să nu își închipuie cineva că eu îmi prelungesc cumva mandatul. Eu nu fac altceva decât să mă conformez procedurilor în derulare, îmi onorez obligațiile. Nu a rămas nimic nesemnat, am lucrat în această perioadă și voi continua una, două, câteva zile, câte mai pot fi, că vor fi zile, și voi continua să mă achit de obligați. Îmi fac datoria cu conștiinciozitate. De la alegeri nu s-a întâmplat să fie un document nesemnat de azi pe mâine. Eu nu am plecat acasă până nu am semnat toate documentele. De asta mă supăram când mi se spunea să urgentez un document, pentru că nu erau la mine, undeva erau oprite”,  a declarat Nicolae Robu, conform deBanat.ro.

Foto: Pressalert.ro

Related posts

OPT focare de coronavirus în Timiș: TREI au fost stinse, iar unul e nou

Mădălina Staicu

Traficul din Timișoara se FLUIDIZEAZĂ: Robu a anunțat de când se deschide circulației Podul Eroilor

Mădălina Staicu

Călin Dobra a EXPLODAT după modificările făcute de MS privind spitalele suport pentru epidemia COVID-19: ‘Nemernicie’

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: