Actualitate Administrație Featured

Primăria Timișoara și UPT negociază un schimb de terenuri: nu e vorba de vreo investiție nouă, ci de o frica de Curtea de Conturi

Primăria Timișoara și Universitatea Politehnica negociază un schimb de terenuri. Este vorba de o bucată de teren de peste două hectare, a cărei situație juridică nu e reglementată și despre care Curtea de Conturi a ridicat semne de întrebare.

Negociere pentru un schimb de terenuri între Primăria Timișoara și Politehnica

Un nou proiect de hotărâre pentru clarificarea și reglementarea situației juridice a patrimoniului Timișoarei va fi supus aprobării Consiliului Local al Municipiului Timișoara și se referă la împuternicirea Comisiei de negociere cu terții a consiliului local pentru  efectuarea unui schimb de terenuri între Universitatea Politehnica și Municipiul Timișoara.

Universitatea Politehnica Timișoara a propus Primăriei Timișoara un schimb de terenuri, pentru reglementarea situației juridice a unui teren cu o clădire din Parcul Rozelor, proprietate a universității, dar folosită de SC Horticultura SA. Camera de Conturi Timiș ceruse reglementarea situației juridice a clădirii respective.

Comisia de negociere de la nivel municipal va trebui să medieze schimbul de terenuri între proprietatea Politehnicii, în suprafață de 2336 mp din Parcul Rozelor (spl. Spiru Haret) și  un teren al primăriei, de aceeași mărime, pe care se află și o parte din clădirea Facultății de Electrotehnică și care este aferent parcării din fața acestei facultăți de pe bd. Vasile Pârvan. Dacă se va realiza schimbul, vor fi unificate loturile care acum aparțin primăriei și sunt aferente parcării și Facultății de Electrotehnică, în suprafață totală de  2336 mp.

Schimbul ar permite delimitarea și clarificarea juridică a patrimoniului celor două instituții, precum și al Horticulturii, societate a consiliului local. Totodată, s-ar oferi posibilitatea atât primăriei, cât și universității de a realiza noi investiții  în cele două zone, noile achiziții întregind astfel patrimoniul fiecăreia.

Related posts

MOMENT ISTORIC Piața de capital din România este promovată la statutul de Piață Emergentă

Mădălina Staicu

Cristian Moș joacă la rupere pentru Primăria Timișoara: Voi demisionat dacă nu implementez proiectele depuse

Mădălina Staicu

RECORD RUȘINOS: România raportează MAI MULTE decere retroactive decât cazuri NOI de coronavirus

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: