Prețul gazelor crește de la 1 iulie. ANRE a aprobat o majorare cu 20% a tarifelor de distribuție către consumatori. Ținând cont că în medie tarifele de distribuție echivalează cu jumătate din valoarea facturii, e de așteptat o creștere cu cel puțin 10% a prețului la gaze.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat noile tarife reglementate pentru distribuția gazelor naturale, care vor intra în vigoare de la 1 iulie 2024. De
Majorarea de 19% a fost aprobată în unanimitate de către Comitetul de Reglementare al ANRE în cadrul ședinței din 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate a instituției.
Tarife cu 19% mai mari la distribuția gazelor de la 1 iulie 2024
Potrivit ANRE, schimbarea tarifelor este influențată de trei factori principali: creșterea costurilor de distribuție a gazelor naturale corelată cu inflația prognozată de 4,6% pentru anul 2024, majorarea costurilor de capital ca urmare a investițiilor record din 2023, și reducerea cu 8% a cantității de gaze naturale distribuite în același an.
Conform Legii energiei și gazelor naturale nr. 123/2012 și Ordinului ANRE nr. 217/2018, ANRE aprobă tarifele reglementate pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale și stabilește tarifele diferențiat pentru fiecare operator de distribuție. Aceste tarife includ costuri pentru modernizarea și dezvoltarea capacităților de distribuție, extinderea rețelelor și racordarea noilor consumatori, atât persoane fizice cât și juridice, în condițiile în care aceste costuri sunt justificate.
