Actualitate Administrație Eveniment Featured Sănătate

Premieră NAȚIONALĂ: Primăria Timișoara a lansat o platformă specială de telemedicina pentru bolnavii de coronavirus

Proiectul unic la nivelul României lansat de Primăria Timișoara. Bolnavii de coronavirus care se tratează la domiciliu sub îndrumarea medicilor de familie au parte de o platformă specială pe care pot primi indicații medicale de la specialiști. Platforma poate fi accesată aici:  https://covid19.primariatm.ro/medici-familie.

„Este parte a proiectului nostru, Oxigen. În aceste ultime zile ne mobilizăm să punem la punct o infrastructură cât de bună se poate pentru tratamentul pacienților COVID. Primăria a achiziționat concentratoare de oxigen pentru spitalele municipalității, acesta ar fi prim punct. În al doilea rând, lucrăm cu societatea civilă pentru a achiziționa pulsoximetre și concentratoare de oxigen, pe care pacienții să le folosească acasă. Al treilea element este crearea unui spital virtual, unde pacienții să beneficieze la domiciliu de cele mai bune condiții. Este o colaborare între inițiativa City Doctors, inițiativă a domnului doctor Musta, Spitalul «Victor Babeș», și medicii de familie care au primit un rol de a monitoriza la domiciliu pacienții cu forme ușoare sau medii. Este un proiect de telemedicină prin care creăm o legătură profesională între Spitalul «Victor Babeș» și medicii de familie, este vorba de o aplicație care se numește Pandemic Controller”, a anunțat Dominic Fritz.

„Pacientul, dacă accesează această platformă, îl rugăm să nu se sperie dacă nu se regăsește. Îi rugăm pe pacienți să sune la medicul de familie, să ceară date despre el și boala COVID-19, orice informații. Am vorbit cu serviciul de ambulanță, cu cei de la 112, sunt inundați de apeluri, de la pacienți care întreabă cum se testează. Pacienții trebuie să sune la medicul de familie, iar acesta va hotărî, în funcție de simptome, dacă se impune și îl programează sau nu pentru test”, a spus și Ioana Aliona, medic de familie, la lansarea platformei.

Related posts

PNL continuă ACAPARAREA instituțiilor: Sora deputatului Marilen Pirtea, numită şefă a Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor

Mădălina Staicu

TĂVĂLUGUL continuă: Călin Dobra, șeful PSD Timiș, pe lista greilor care ar putea fi citați la DNA Timișoara

Mădălina Staicu

CADOU pentru pacienți și medici: Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara a fost iluminat în portocaliu

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: