Luptătorii moldoveni Vitalie Eriomenco (categ. 63 kg), Mihai Guţu (categ. 82 kg) şi Rostislav Covali (categ. 97 kg), de la CS Heracle, vor participa duminică la „Adriatic Trophy”.
Turneul de la Porec (Croaţia) este inclus în calendarul United World Wrestling şi se adresează categoriei de vârstă U20 (juniori).
Cei trei sportivi vor fi însoţiţi de antrenorul Roman Zgardan în oraşul-staţiune din cantonul Istria.
Alţi patru luptători care se antrenează la Vila Heracle din comuna Ghiroda se vor afla pe saltea în acest sfârşit de săptămână.
Este vorba despre Anatolie Tincu (categ. 55 kg), Pavel Denisenco (categ. 60 kg), Bogdan Solonari (categ. 60 kg) şi Vasile Zabica (categ. 72 kg), care participă la turneul Internaţional „Dumitru Pîrvulescu & Vasile Iorga”, rezervat tot categoriei de vârstă U20 (juniori), care se desfăşoară în Sala Polivalentă din Bucureşti.
Şi această competiţie este înscrisă în calendarul federaţiei internaţionale de resort.