Actualitate Administrație Featured

Poliția Locală a dat 150 de amenzi cetățenilor certați cu bunul simț, care fac mizerie în parcuri – Primăria Timișoara nu e amendată de nimeni

Contractele de salubrizare din Timișoara s-au schimbat și străzile sunt pline de mizerie. Trotuarele se mătură o dată pe săptămână, asta a considerat administrația Fritz că e de ajuns. Însă orașul arată absolut mizerabil. Între timp, Poliția Locală dă amenzi celor care fac mizerie în parcuri, deși ar putea amenda inclusiv primăria pentru că nu face curățenie.

Polițiștii locali și-au intensificat, în perioada sezonului estival, patrulările în zonele de parcuri, dar și la locurilor de joacă si zonele de agrement. De menționat că la nivelul Timișoarei sunt 34 de parcuri, care sunt cuprinse cu preponderență în perioada 01 mai – 30 septembrie în itinerariile de patrulare pedestre sau auto, în măsura disponibilității efectivelor și în funcție de situația operativă din teren. Principalele aspecte urmărite sunt cele legate de  consumul de alcool pe domeniul public, care de multe ori poate degenera în scandaluri, fumatul în zonele destinate copiilor, plimbarea câinilor fără lesă, aruncarea de resturi precum ambalaje, chiștoace, coji de semințe, inclusiv parcări pe spațiile verzi din parcuri, tulburarea liniștii publice prin ascultarea de muzică la intensitate ridicată de natură să deranjeze ceilalți cetățeni etc. Tocmai aceste probleme au fost constatate și sancționate în ultimele luni de polițiștii locali, care au aplicat deja 150 de sancțiuni pentru contravenții precum cele enumerate, în valoare totală de 29.600 lei. Aceste probleme au fost întâlnite, în principal, în Parcurile Pădurice, Zurich, Petofi Sandor, Anton Scudier, Păltinișanu, Meletie Drăghici, Copiilor, Dacia, Botanic, IC Brătianu, Regina Maria. Pe lângă luarea de măsuri împotriva celor care încalcă legislația, prezența polițiștilor locali are și rolul de a preveni și de a vedea care sunt problemele din cât mai multe zone ale orașului, sfătuind cetățenii ca, în cazul în care observă orice nereguli, să sesizeze Dispeceratul Poliției Locale Timișoara la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 în vederea luării măsurilor legale.

Related posts

CJSU Timiș a votat: certificatul verde devine obligatoriu în Timișoara, de mâine

Mădălina Staicu

Ministrul Sănătății îi expediază pe managerii care se plâng că secțiile sunt pline: Pentru șase paturi cu bolnavi nu închidem economia!

Mădălina Staicu

Marcel Ciolacu a descins, alături de Sorin Grindeanu și Alfred Simonis, pe șantierul A1: Ați văzut vreun urs pe aici?

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: