Poliția a sporit din nou numărul controalelor. Fără să țină cont de alegeri, deschiderea școlilor sau campania electorală, Guvernul a pus creșterea cazurilor pe seama cetățenilor și a anunțat că numărul cazurilor crește necontrolat, trimițând poliția să amendeze cetățenii. IPJ Timiș a fost însă mai blând și a dat doar câteva zeci de amenzi.
Pe fondul numărului de cazuri de Covid 19 înregistrate, pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul corona virus,sub autoritatea Instituției Prefectului, I.P.J Timiș cu suportul celorlalte structuri din cadrul M.A.I., Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și celor de la Protecția Consumatorului, în acest weekend, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Astfel, cu ocazia activităților desfășurate în data de 07 octombrie a.c., la nivelul județului Timiș au fost verificate 168 de societăți comerciale precum și 216 de mijloace de transport în comun fiind legitimate 1116 de persoane.
În urma controalelor efectuate polițiștii au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9000 de lei conform prevederilor Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Vă recomandăm în continuare să păstrați distanțarea fizică, să purtați mască de protecție, să respectați modul de organizare a evenimentelor și să nu vă expuneți la riscuri.
Purtați masca de protecție în mijloacele de transport, în magazine și în celelalte spații unde este obligatoriu.
Nu dorim să aplicăm sancțiuni, dar nu vom tolera nerespectarea legii.
Evitați aglomerările de persoane, respectați numărul de persoane la un eveniment, vă protejați pe dumneavoastră și pe cei din jur.
Nu vom tolera nicio abatere de la lege. Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci ca toți sa conștientizeze că sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante.
Actiunile de acest gen continuă și în zilele următoare.
Mulțumim tuturor celor care înțeleg că sănătatea este cea mai importantă și respectă regulile generale de prevenire a răspândirii COVID-19.
Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră.
