Actualitate Eveniment Featured

Patru bărbați au fost ridicați de Poliția Locală: Au furat din magazine din centru, iar justificarea e lacrimogenă

Mai mulți bărbați au fost ridicați de Poliția Locală din Timișoara. Aceștia au fost prinși la furat din mai multe magazine din zona centrală, iar scuza pe care le-au dat-o oamenilor legii e chiar lacrimogenă.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică, aflați în patrulare vineri seara, în jurul orei 21.00, în Piața Libertății, au fost sesizați de angajatul unui magazin din zonă despre faptul că trei persoane au sustras mai multe produse alimentare din magazin și au fugit, fără să le plătească, iar una dintre ele a devenit agresivă când i-a atras atenția. În baza descrierilor făcute, polițiștii locali au trecut la urmărirea acestora, fiind depistați pe Str. Victor Vlad Delamarina. În momentul depistării doi dintre bărbați au devenit recalcitranți, refuzând să își decline identitatea, motiv pentru care au fost imobilizați prin încătușare, după care au fost conduși la sediul Poliției Locale Timișoara. Aici s-a stabilit că este vorba despre trei bărbați cu vârste de 28, 32 și 35 de ani, doi cu domiciliul în Timișoara și unul în Tormac. Singura explicație a acestora a fost că ”li s-a făcut foame”. Tot un astfel de motiv care nu justifică însă fapta de furt, și anume că ”i s-a făcut sete”, a fost și cel invocat de un alt tânăr de 21 de ani, din Satu Mare, care a fost surprins duminică noaptea, sustrăgând energizante dintr-un magazin din Piața Victoriei. În ambele cazuri cei depistați au fost predați polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Related posts

Un șofer de 20 de ani a făcut prăpăd la Timișoara: Două victime, dintr-o lovitură

Mădălina Staicu

HAOSUL a devenit religie în PNL Timiș: suspendat din partid, Ambruș se înscrie la șefia PNL Timișoara. Chira intră și el în cursă

Mădălina Staicu

Primăria Timișoara avansează cu amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: