Actualitate Administrație Featured

Parcați pe unde vă taie capul? Veți lua amendă! Poliția Locală a ars deja 652 de șoferi

Nu mai e niciun secret că în Timișoara nu există neaparat suficiente locuri de parcare, însă cei care parchează unde îi taie capul riscă amenzi. 652 de șoferi s-au ales cu sancțiuni de la Poliția Locală și agenții nu au de gând să ia vreo pauză nici în perioada următoare.

Iată ce transmite Poliția Locală

Poliția Locală Timișoara continuă acțiunile de verificarea a modului în care se respectă legislația pe linie de oprire și staționare a autovehiculelor în zonele în care acest lucru este  interzis, luând măsurile legale de sancționare și chiar ridicare a acestora, acolo unde se  încalcă flagrant prevederile actelor normative în vigoare, în condițiile în care foarte mulți cetățeni reclamă astfel de aspecte.  Spre exemplu, un cetățean a reclamat zilele acestea că pe Str. Alexandru Ioan Cuza  sunt masini stationate pe trotuar si pe pista de biciclete, un altul că pe B-dul Mihai Viteazul sunt mai multe autovehicule oprite pe trotuar, pe pista de biciclete, pe trecerea de pietoni. Un alt timișorean a reclamat, de exemplu, că pe Str. C. Porumbescu accesul său la garaj este blocat de un autoturism stationat parțial și pe pista de biciclete, la fel au fost semnalate autovehicule parcate pe trotuare și pe pistele destinate bicicliștilor ori în dreptul indicatoarelor care semnifică ”oprirea interzisă” de pe Străzile Arieș, Gheorghe Lazăr, Nicolae Bălcescu, C. Brediceanu, Republicii etc. De la începutul anului și până în prezent, au fost aplicate un număr de 18.503 sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002 pentru oprire sau staționare în locuri interzise,  pentru blocarea intrării în curți, parcări, pe trotuare, în intersecții, unde se obstrucționează vizibilitatea celorlalți participanți la trafic, pe pistele de biciclete și spații verzi, în apropierea căilor de rulare a tramvaielor, unde se blochează circulația mijloacelor de transport în comun, ori în zone în care se află obiective de interes precum spitale, unități medicale etc.

Reamintim că potrivit OUG 195/2002, astfel de fapte sunt sancționate cu amenzi de la 405 lei și pot ajunge până la 1012,5 lei și două sau trei puncte penalizare la permis. Încălcarea în mod flagrant a legislației prin blocarea circulației altor mijloace de deplasare sau a pietonilor poate atrage după sine, pe lângă sancțiuni, și ridicarea autovehiculelor, cu sprijinul societății Timpark, anul acesta fiind ridicate un număr de 652 autovehicule. Polițiștii locali acționează permanent pe această linie și atrag din nou atenția conducătorilor auto să respecte legislația în vigoare pentru a evita sancționarea și chiar ridicarea autovehiculelor.

Related posts

Covid 19 revine în forță: aproape 4.000 de cazuri noi la nivel național

Mădălina Staicu

Cristian Moș s-a DEZLĂNȚUIT după demiterea lui Stelian Ion: Cîțu a demonstrat că nu știe să conducă un guvern de coaliție

Mădălina Staicu

Bine și la amiaz! Dominic Fritz și-a amintit că e Ziua Națională și a postat un mesaj de Ziua României

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: