Situație paradoxală la Timișoara. În vreme ce lucrările la Operă sunt blocate, susține primarul Dominic Fritz din cauza vremii, la Spitalul Victor Babeș au demarat lucrările de construire a două noi corpuri de clădire. Ambele lucrări sunt finanțate cu bani de la bugetul local, însă se pare că doar una poate fi făcută prin frig.
A demarat extinderea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara, care include două noi corpuri de clădire ce se vor ridica în curtea unității medicale, anunță unitatea medicală.
Corpul A are regimul de înălțime P+2. La parter va exista o sală
de așteptare cu o recepție, o zonă destinată internării și externării
pacienților și o zonă cu cabinete de investigații și tratament. Aici va fi
amenajată, printre altele, o sală de tratament pentru bronhologia
intervențională și un cabinet pentru anumite proceduri toracice minim invazive.
La etajul întâi vor fi amenajate mai multe saloane cu două paturi și grup
sanitar propriu, dar și câteva spații medicale. Etajul al doilea, care va fi
retras, va include o sală de conferințe, o sală de curs și câteva grupuri sanitare.
“Din
păcate, până acum, Spitalul Victor Babeș a fost considerat întotdeauna ca fiind
“cenușăreasa” sistemului medical din Timișoara. Această clădire, Corpul A, ce
se ridică în curtea unității sanitare, va fi amenajată la cele mai înalte
standarde. Practic, vorbim de o relocare a ambulatoriilor de specialitate din
Secția de Pnenumologie, dar și amenajarea a 13 saloane cu câte două paturi
pentru pacienții incluși în programul de recuperare respiratorie. Cu ocazia
asta, reducem și numărul de paturi din saloanele din clădirea veche a
spitalului, unde, după cum se știe, există încăperi cu 8-10 paturi”, spune
prof. univ. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și
Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.
Tot
în corpul A de clădire va fi instalat și echipamentul de ecografie
transbronșică destinat realizării de biopsii ganglionare, procedură ce
înlocuiește intervenția chirurgicală la pacienții cu neoplazii pulmonare.
“Utilajele
firmelor Constructim SA și Zitico SRL, cei care au câștigat licitația, lucrează
de mai bine de o săptămână. A fost turnată o parte din fundație, iar acum este
“legat” fierul. Timpul este destul de scurt. Potrivit contractului, cele două
clădiri, corpurile A și B, trebuie predate în 24 de luni”, spune prof. univ. dr.
Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie
Doctor Victor Babeș Timișoara.
Corpul
B, care este o construcție ce are ca regim de înălțime doar parter, este legat
de corpul A și va avea spații pentru tratament, o sală de mese, o zonă de
odihnă, dar și birouri pentru medici și asistente.
“Vrem
să amenajăm o bază de tratament dedicată recuperării pacienților cu afecțiuni
respiratorii, dar vom avea și o sală de kinetoterapie, una de hidroterapie, o
saună și o încăpere cu aerosoli”, spune prof. univ. dr. Cristian Oancea,
managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor
Babeș Timișoara.
Valoarea
totală a proiectului este de aproape 8,3 milioane de euro, bani alocați din
bugetul local al Primăriei Timișoara.
