Actualitate Featured Politică Sănătate

ORDINE OFICIALE: purtarea măștii și măsurarea temperaturii sunt OBLIGATORII, Împărtășania se face DOAR cu lingurița sterilizată după fiecare enoriaș

Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial. Românii sunt obligați să poarte măști în spații închise. În ciuda opoziției din spațiul public, românii sunt nevoiți să accepte să fie termoscanați, dacă vor să meargă la magazine. Mai mult, Ministerul Sănătății obligă și bisericile să respecte reguli nemaivăzute. Taina Împărtășaniei poate fi săvârșită doar dacă lingurița e dezinfectată după fiecare enoriaș.

„Astfel, dacă inițial pe lista celor exceptați de la portul măștii erau angajați care lucrau în același birou, dar aveau între ei o distanță de cel puțin doi metri, a fost scoasă această categorie, iar acum poți să nu porți mască, în birou, la locul de muncă doar dacă lucrezi singur într-o încăpere

De asemenea s-au făcut modificări și în privința vorbitorilor în public. Aceștia pot să nu poarte mască în timp ce țin un discurs doar cu două condinții. Inițial era doar prima: să se afle la o distanță de cel puțin trei metri față de oamenii din public, iar în public să nu se afle mai mult de 16 persoane. Această din urmă condiție a fost adăugată ulterior. 

Celelalte categorii exceptate au rămas neschimbate: copiii mai mici de cinci ani, lucrătorii care depun muncă fizică intensă în spații unde temperaturile sunt foarte mari sau umiditatea este foarte mare. De asemenea, sunt exceptați de la portul măștii prezentatorii de televiziune și invitații acestora, dacă între ei se păstrează distanța de cel puțin trei metri. 

Important este și că o altă categorie a fost scoasă din rândul excepțiilor. Este vorba despre elevi și studenți, pentru că se apropie începutul lunii iunie când vor începe cursurile de pregătire pentru examene și implicit examenele. În varianta inițială era prevăzută o excepție pentru elevi cu condiția respectării distanței de trei metri. A fost scoasă această excepție în varianta care este acum oficială odată cu publicarea în Monitorul Oficial”, informează Digi24.

Related posts

Coronavirusul se extinde RAPID: 95 de bolnavi, printre diagnosticați, doi oameni din Vestul țării

Mădălina Staicu

ULTIMĂ ORĂ Ionel Boldea, criminalul care a ORIPILAT întreaga Românie, scos din arest cu mascații

Mădălina Staicu

Falimentara Colterm, PARADIS pentru cei CINCI directori care se LĂFĂIE cu salarii uriașe

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: