Actualitate Administrație Featured Opinii Politică

OPINIE De ce Nicolae Robu va câștiga detașat cursa pentru un nou mandat de primar al Timișoarei

Favorit în sondajele făcute de toate partidele politice în cursa pentru Primăria Timișoarei, Nicolae Robu, primarul în funcție, își va adjudecat fără probleme un nou mandat. E opinia Focustim, pe care o vom explica în cele de mai jos. La această oră, în cursa pentru Primăria Timișoara și-au anunțat candidatura, cu șanse: Nicolae Robu – PNL, Samuel Fritz – USR, Adrian Orza – independent, posibil candidat PSD.

Nicolae Robu, practic fără adversar

Primar în funcție de 8 ani de zile, Robu e taxat de adversare pentru că nu s-a achitat 100% de promisiunile din campania electorală din 2012, în mare parte pentru simplul fapt că multe din ele erau pure fabulații: cinci parcări de mari dimensiuni în zona centrală, în condițiile în care nu există spații pentru așa ceva sau construirea centurii de Sud, proiect care nu ținea de administrația locală. În schimb, Robu a realizat multe alte obiective, modernizând infrastructura locală. E drept, primarul s-a axat în special pe zona Soarelui, unde locuiește, însă acest lucru nu pare să îl fi costat extrem de tare în sondaje. Nucleul opoziției anti-Robu e în mare parte pe Facebook și e format din simpatizanți USR sau simpli cetățeni sătui de metehnele vechilor partide. Un lucru e cert: sigura care îl poate scoate pe Robu din joc e DNA, care deocamdată a apărut doar cu dosarul caselor vândute, dosar în care implicarea lui Robu e liliputană, acesta fiind cercetat doar pentru vânzarea a două case.

Samuel Fritz – USR

Un tânăr care pare să promită multe din punct de vedere politic, Fritz are două mari dezavantaje: vârsta, care poate fi considerată un impediment în special de votanții trecuți de o anumită vârstă care nu se arată extrem de deschiși avântului tinerilor în politică, și faptul că nu are pic de experiență în administrația din România. Sigur, Fritz a muncit în Germania, însă diferența dintre cele două țări e ca de la cer la pământ, lucru pe care îl știu toți cetățenii. Însă, Fritz nu e deloc un adversar de neglijat, crescând în sondaje și fiind practic clasat pe locul II în cursa pentru Primăria Timișoara.

Adrian Orza – Independent, posibil PSD

Experiența lui Adrian Orza în administrația locală rămâne un atu de necontestat al fostului viceprimar din vremea lui Gheorghe Ciuhandu. Aceeași experiență este și principalul handicap al lui Orza, care e asociat de mulți timișoreni cu vânzarea caselor din centrul orașelor, una din cele mai controversate probleme din vremea lui Ciuhandu. În sondaje, Orza ocupă locul 3, fără un partid puternic în spate. Însă, o posibilă asociere cu locomotiva PSD, atât de vehiculată în ultima perioadă, l-ar p utea costa pe Orza enorm. Asta pentru că acesta a făcut parte din PNȚCD, partid poziționat istoric ca adversar feroce al PSD. Mai mult, locomotiva ar fi una de formă, în condițiile în care PSD doar mimează lupta pentru Primăria Timișoara, nereușind până acum să pună în cursa un adversar suficient de puternic ca să îl învingă pe Nicolae Robu. În plus, ca oraș din care a pornit Revoluția, Timișoara se poziționează ca prin tradiție de dreapta, șansele partidelor de stânga de a coagula majorități aici fiind infime.

Related posts

Criza alimentară reinventează jocul alimentar: Nutriționista Mihaelei Rădulescu anunță că iaurtul expirat nu mai trebuie aruncat!

Mădălina Staicu

Proiectul „DIN COMUNITATE PENTRU COMUNITATE”, continuă cu ediția de Crăciun

focustim

Guvernul PNL – PSD – UDMR discută dublarea valorii tichetelor de masă

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: