Poliția Locală Timișoara execută cu celeritate ordinele primarului Nicolae Robu. Zilele trecute edilul promitea, pe Facebook, că toți proprietarii de clădiri din centrul Timișoarei vor fi constrânși să le reabiliteze până în 2021. Cum cu vorba buna treaba nu pare să meargă, Robu a promis amenzi, iar Poliția Locală s-a pus serios pe treabă.
„Astfel, s-au efectuat verificări și s-au luat măsuri atât pe raza întregului municipiu și în special în zona centrală. Pentru zona centrală, în ultima săptămână, au fost aplicate un număr de 18 sancțiuni în cazul asociațiilor de proprietari și proprietarilor de imobile care nu și-au îngrijit proprietățile. Este vorba de sancțiuni de câte 1000 lei pentru clădiri neîntreținute din Piața Victoriei, Piața Unirii și Piața Libertății. Totalul sancțiunilor de la începutul anului pentru astfel de fapte pe raza întregului oraș a ajuns astfel de 337. Poliția Locală atrage din nou atenția că toți proprietarii de clădiri au obligația să asigure periodic curățarea fațadelor locuințelor, clădirilor amplasate la frontul străzii, degajarea elementelor de construcție cum sunt ornamentele și tencuiala care stau să se desprindă de pe fațadele acestora și care reprezintă pericol pentru cetățenii care trec prin apropiere. Cetățenii pot semnala cazuri în care se desprind elemente de ornament de pe fațade la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112, iar polițiștii locali vor lua în primă fază măsuri de izolare a zonei pentru a nu avea loc accidente, ulterior urmând a fi efectuate verificări pentru a se lua măsurile legale de sancționare, în funcție de situație. Acțiunile pe această linie vor continua și în perioda următoare”, a informat Poliția Locală Timișoara.