Sport

O nouă dată pentru ediţia din acest an a evenimentului de alergare Timotion

Echipa de organizare Timotion anunță schimbarea datei la care va da startul pentru cursele de alergare caritabilă.

Noua dată a evenimentului este duminică, 10 mai.

CITEŞTE ŞI: Complexul Isai Muntele Mic, un colţ de rai în mijlocul naturii

Modificarea este cauzată de suprapunerea cu festivalul Timfloralis, atât în ceea ce privește perioada cât și perimetrul de desfășurare.

„Am luat decizia mutării datei evenimentului cu gândul la confortul, siguranța și starea de bine a participanților Timotion, dar și a tuturor celor cu care împărțim spațiul public. Deși am început încă de anul trecut demersurile administrative pentru data anunțată public și ne-am fi dorit să putem conta pe această dată, Timotion promovează respectul pentru diversitatea de valori, interese și priorități existente în Timișoara. Prin evenimentul nostru urmărim să unim comunitatea, astfel că am găsit varianta prin care vom beneficia cu toții, în condiții cât mai bune, de spațiul necesar manifestării”, a explicat Cristina Potra Mureşan din partea echipei Timotion.

Pentru a veni în întâmpinarea eventualelor neplăceri generate de schimbarea datei, organizatorii Timotion au pus la dispoziția persoanelor deja înscrise mai multe opțiuni, astfel încât fiecare participant să beneficieze de soluția optimă.

„Deși schimbarea datei reprezintă un efort pentru echipa noastră și afectează în lanț calendarul altor evenimente din comunitate, suntem optimiști cu privire la beneficiile aduse de mutarea evenimentului în luna mai. Vom avea o vreme mai blândă și două săptămâni suplimentare în care putem strânge fonduri pentru proiectele Timotion”, a mai spus Cristina Potra Mureşan.

Cu şapte trasee pe distanțe diferite și conceput pentru a include deopotrivă copii, tineri, parinți sau bunici, Timotion este cel mai mare eveniment de alergare în scop caritabil din vestul țării, organizat de Alergotura și Fundația Comunitară Timișoara.

În 2020, Timotion își propune să adune la start 7.500 de participanți care vor alerga pentru 23 de proiecte din domenii precum sănătate, educație, protecția mediului sau restaurarea patrimoniului.

Related posts

Sherwood Brown, încă un sezon sub panoul timişorean. Al treilea consecutiv pentru baschetbalistul american!

focustim

CS Heracle, reprezentat de cinci luptători la „Trophy Adriatic”

focustim

Alb-violeţii de la ASU Politehnica, în cantonament

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: