Actualitate

NICI MĂCAR promisiuni electorale: ministrul Dezvoltării NU are idee când va primi Timișoara cele 44 de autobuze electrice

București și Cluj – Napoca au puse, deja de multe luni, autobuze electrice în circulație. Timișoara, și ea unul din marile orașe ale țării, nu are asemenea dotări, iar mai nou, nu mai are nici promisiuni de mai bine. Ministerul Dezvoltării a aprobat încă de pe vremea guvernării PSD un proiect prin care Timișoara va primi 44 de autobuze electrice. Doar că, la fel ca multe alte proiecte pentru dezvoltarea României, totul s-a oprit la licitație, acolo unde au apărut probleme. Aflat la Timișoara, ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, nu a putut preciza când se va debloca proiectul.

”Sunt contestații, are loc o reformare a caietelor de sarcini. De la preluarea mandatului am tot avut discuții nenumărate pentru aceste autobuze electrice. Trebuie să înțelegeți că sunt într-o procedură, când se va finaliza și evaluarea ofertelor și contestațiile noi suntem pregătiți să dăm drumul. Să aveți încrederea că ministerul are toată determinarea să ducă la bun sfârșit aceste licitații. Nu depinde de ministrul lucrărilor publice întotdeauna o licitație. Dacă ar depinde de ministru sau de minister, cu siguranță licitația era finalizată de mult. Interesul nostru este să finalizăm aceste proiecte”, a declarat Ion Ștefan, conform deBanat.ro.

Related posts

PSD Timiș ACUZĂ: Prefectul de Timiș, Liliana Oneț, partizanat politic cu traseiștii politici

Mădălina Staicu

TEXT INTEGRAL al Ordonanței militare numărul 9: după ce a primit CRITICI de la UE, România dă unde verde exporturilor de cereale

Mădălina Staicu

TUPEU – Nicolae Robu anunță amenajarea de noi parcări, doar în cartierul său

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: