Sport

MP Sport, victorie de pus în ramă la București

Junioarele baschetbaliste U16 de la clubul MP Sport Timișoara au debutat în weekend în Campionatul Național rezervat categoriei de vârstă menționate.

După ce s-au înclinat cu 50-72 în fața lui ACS Dan Dacian București, unul dintre cluburile cu rezultate excepționale la nivel juvenil, elevele tânărului antrenor Nikola Aksentijević au reușit o prestație solidă în fața unei alte echipe foarte puternice, CSM București, pe care au depășit-o cu scorul de 69-61.

“Această victorie este dedicată tuturor: sportivelor incredibile care au dat totul pe teren, antrenorilor care le pregătesc cu atâta pasiune și părinților și suporterilor care sunt mereu alături! Lucrurile bune abia încep!”, se arată într-un mesaj de susținere al clubului de baschet condus de Sergiu Pașca și Paul Miron.

Cele două meciuri au fost jucate în capitală în cadrul primului turneu al Campionatului Național U16 de baschet feminin.

La succesul cu CSM București au contribuit cu puncte următoarele jucătoare: Bianca Stoianovici – 38p, Ania Tota – 8p, Agnes Popovici – 8p, Ayanna Mari-Mohl – 5p, Iasmina Iacsin – 4p, Leia Preda – 4p, Bianca Boicu – 2p.

Coșgetera Bianca Stoianovici este născută în anul 2011, ea fiind eligibilă și pentru categoria inferioară de vârstă – U15.

Și alte patru colege ale sale sunt mai mici și evoluează cu succes în CN U16: Bianca Boicu (născută în anul 2012 – U14), Agnes Popovici (născută în anul 2011 – U15), Iasmina Iacsin (născută în anul 2011 – U15).

Related posts

„Leii” joacă astăzi în faţa propriilor suporteri

focustim

SCM Timişoara a transferat un rugbist georgian

focustim

Juniorii de la MP Sport, instruiți de un nou antrenor din Serbia

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: