Vă amintiți cu siguranță de anii precedenți, în care primăria a lăsat buruienile să crească și multe zone din Timișoara arătau ca o veritabilă junglă. Oamenii s-au revoltat, nu destul însă ca la noile alegeri să voteze un nou primar. De anul acesta, jungla revine, de data asta are o nouă denumire, se cheamă cosire mozaic și e benefică pentru plante, albine, animale.
”Iarbamai înaltă dezvoltă rădăcini puternice, reține mai bine apa și previne compactarea terenului. Florile spontane, precum păpădia și trifoiul, oferă hrană polenizatorilor, iar iarbamai înaltă creează un habitat sigur pentru fauna locală. Prezența insectelor înseamnă o sursă mai mare de hrană pentru păsări și menținepopulația acestora în mediul urban. Odată cosită, materia organică suplimentară îmbogățește solul și reduce riscul de eroziune. Această strategie aduce și alte beneficii: consum redus de combustibilși mai puține emisii de carbon. În plus, vegetația mai înaltă reduce necesarul de udare prin menținerea umidității, generează mai multă umbră la sol și ajută la reglarea temperaturii în oraș. Totodată, vegetația mai variatăîmbunătățește estetica orașului.”, este explicația oferită de primărie pentru aplicarea noii tehnici.
