Actualitate Administrație Featured Politică

Înfrângerea oficială: Alin Nica anunță că ACCEPTĂ un vicepreședinte USR la CJ Timiș: ședința are loc miercuri

Președintele PNL Timiș și al PNL Timiș, Alin Nica, anunță că a decis ca ședința de învestire a vicepreședinților Consiliului Județean Timiș să aibă loc miercuri. Asta după mai bine deoril o lună de negocieri eșuate între PNL și USR, finalizate doar cu jignici și atacuri între partidele care promit că vor face alianță sper binele locuitorilor județului.

Culmea, negocierile dintre cele două partide au fost blocate chiar de PNL, care voia să aibă ambele funcții de vicepreședinte la CJ Timiș. USR a refuzat și cel puțin până acum pare să fi câștigat lupta de etapă, dacă ținem cont de anunțul lui Fritz.

„Astăzi am decis suplimentarea ordinii de zi a ședinței Consiliului Județean Timiș cu proiectul de hotărâre de alegere a vicepreședinților. Ne dorim să avem doi vicepreședinți, unul de la PNL și unul de la Alianța USR-PLUS. Să avem un parteneriat firesc între PNL și USR PLUS la Consiliul Local Timișoara, Consiliul Județean Timiș, dar și la consiliile locale din județ, acolo unde împreună putem forma o majoritate. Din păcate, am observat în ultimele zile o virulență a atacurilor unor lideri ai USR, dar și a unor susținători înflăcărați ai acestora”, a spus Nica.

Related posts

RIDICOL După trei ani de Guvernare PSD, Călin Dobra anunță că centura de Sud a luat VITEZĂ, în guvernarea PNL…mulțumită lui

Mădălina Staicu

PSD Timiș, ATAC FURIBUND la adresa primarilor traseiști: Sub sancțiunea blamării publice, traseiștii politici trebuie să plece din administrație!

Mădălina Staicu

Numărul infectărilor SCADE în prag de alegeri: 9.460 de cazuri noi – HARTA infectărilor pe județe

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: