Actualitate Eveniment Featured Sănătate

HAOS generat de alegeri și deschiderea școlilor: RECORD ABSOLUT 2.958 de cazuri NOI de coronavirus în România

 

Până miercuri, pe teritoriul României, au fost confirmate 142.570 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 111.564 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Până miercuri, 5.203 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De marți, de la ora 10.00 până miercuri, la ora 10.00 au fost raportate 82 de decese (52 de bărbați și 30 de femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și București.

Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică (GCS) anunță că potrivit solicitării Ministerului Sănătății, a fost actualizată de către DSP Brăila situația deceselor aferente lunii august și lunii septembrie cu 17 cazuri identificate.

În privința noilor decese, GCS anunță că dintre acestea, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, două decese la categoria 40-49 de ani, opt decese la categoria 50-59 de ani, 18 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.

79 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru trei pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În spitale, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.303. Dintre acestea, 612 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.568.071 de teste. Dintre acestea 27.814 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.351 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.463 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 35 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 7 octombrie.

Pe teritoriul României, 11.965 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.889 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.600 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

Related posts

Grindeanu a cerut, Fritz a executat – Primăria cere centura de Vest

Mădălina Staicu

PNL pregătește un nou tur de vocuhere speciale: Le-ar putea primi toți românii care sunt angajați

Mădălina Staicu

Fifor: „Am dispus ca Poliţia să înceapă verificarea transportatorilor ilegali de persoane în toată ţara”

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: