Actualitate Featured Politică

GAFĂ de proporții: senatoarea PNL Timiș Alina Gorghiu se LAUDĂ cu spitalul regional de la Craiova

Nu mai e un secret pentru nimeni. Indiferent de culoarea partidelor politice care se perindă la putere, un lucru rămâne constant. Timișul e mereu uitat de pe lista cu investiții. Dacă în orașe mai mici se construiesc stadioane, săli de sport sau se reabilitează spitale cu bani de la stat, tot ce se face în Timiș e din fonduri locale. Cei care au votat PNL sperând că lucrurile se vor schimba nu au fost deloc puțini, însă dezamăgirea nu s-a lăsat mult așteptată. Acum, senatoarea PNL Timiș Alina Gorghiu se laudă pe Facebook cu spitalul regional de la Craiova. Timișoara, vă reamintim, nici nu se află pe lista cu orașe unde se vor construi spitale regionale.

„Sunt sigură că memoria românilor nu este scurtă! Tema spitalelor regionale a fost o permanentă minciună găunoasă a PSD, indiferent cum l-a chemat pe liderul acestui partid retrograd, care dă doar din gură! În doar câteva luni, Guvernul PNL a reușit să deblocheze cel mai amplu proiect din domeniul sănătății, cu finanțare europeană: construirea spitalelor regionale. Sănătatea, o prioritate pentru Guvernul PNL: 47 de milioane de euro pentru spitalul Regional Craiova!!!Cu cele 800 de paturi pe care le va avea spitalul din Bănie, accesul populației locale la serviciile medicale, inclusiv la chimioterapie pentru pacienții bolnavi de cancer, va crește. Construcția acestei unități medicale de urgențe în Sud-Vestul României este un mare câștig și pentru cei din mediul rural.În plus, proiectul țintește să oprească și exodul medicilor din regiune, oferind un mediu de lucru mai atractiv pentru personalul medical.Investirea în infrastructura de sănătate modernă și eficientă, în prim-planul activității Executivului. În curând, atât Craiova, cât și Cluj-Napoca și Iași vor avea noi spitale care vor furniza servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru îmbunătățirea stării de sănătate a românilor din regiune.Concluzia: Guvernul PNL are grijă de sistemul sanitar! Și este doar un sector al României în care se poate!!!!#evolutie#spitale#guvernareliberala#Romaniaincaresepoate#PNL#AlinaGorghiu#senatorPNL#senatordeTimis„, scrie Alina Gorghiu pe Facebook.

Sursa foto : Podul.ro

Related posts

Jucătorii Ripensiei s-au întors la treabă – FOTO + VIDEO

focustim

Panică pe Podul Michelangelo: o mașină a fost cuprinsă de FLĂCĂRI

Mădălina Staicu

La un pas de DEZASTRU: Un tren încărcat cu motorină, care circula pe ruta București – Timișoara a deraiat

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: