Actualitate Administrație Featured

Fritz vrea să finalizeze polivalenta lui Robu, de pe Podeanu: Între timp, renovează iar Sala Olimpia

Administrația Fritz vrea să finalizeze polivalenta începută de Nicolae Robu pe Podeanu. Între timp însă se fac iar investiții la Sala Olimpia.

Noi investiții ale Primăriei la Sala Olimpia

Primăria Municipiului Timișoara continuă dezvoltarea infrastructurii sportive prin modernizarea Sălii Constantin Jude. Sunt prevăzute lucrări de înlocuire a pardoselii cu material de înaltă calitate, modernizarea iluminatului și dotarea cu sistem modern de supraveghere video, astfel încât să fie asigurate condiții moderne atât pentru antrenamente și competiții sportive, cât și pentru evenimente. Proiectul de hotărâre privind aprobarea obiectivului de investiții, faza ET+DALI, a fost aprobat în ultima ședință a Consiliului Local.

Proiectul municipalității prevede înlocuirea pardoselii cu una realizată din lemn de arțar nordic – un material recunoscut pentru durabilitate, siguranță și confort în utilizare. Suprafața va fi antiderapantă, ușor de întreținut și conformă cu toate standardele naționale și internaționale aplicabile în domeniul sportului. Tot în cadrul investiției, Primăria Municipiului Timișoara va monta corpuri de iluminat LED de ultimă generație, care permit reglaje flexibile în funcție de tipul evenimentului – sportiv sau cultural. În plus, Sala Constantin Jude va beneficia de un nou sistem de supraveghere video, pentru creșterea gradului de siguranță. Valoarea totală a investiției este estimată la 8,5 milioane de lei, TVA inclus. Termenul de implementare este de 7 luni, inclusiv etapa de proiectare tehnică.

Investiția completează direcția strategică a Primăriei Municipiul Timișoara de a extinde accesul la infrastructuri sportive de calitate. Se adaugă altor demersuri, precum parteneriatul cu Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnica pentru finalizarea Sălii Polivalente de pe strada Podeanu.

Related posts

Candidatul USR la Primăria Timișoara SFIDEAZĂ legea și îl acuză pe Robu: Samuel Fritz vrea să strângă semnături fără acordul DSP

Mădălina Staicu

Timișoara e pe lista scurtă! Cele mai mari aeroporturi din ţară se pregătesc cu investiţii majore pentru dublarea traficului

Mădălina Staicu

BILANȚUL ZILEI: 1.591 de cazuri noi de COVID-19 – DOAR 6.537 de teste, în 24 de ore

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: