Actualitate Eveniment Featured Sănătate

FENOMEN inexplicabil: deși primește printre cele mai puține vaccinuri, Timișul e campion național la vaccinări

Deși la fiecare alocare de noi doze județul nostru primește printre cele mai puține, Timișul este campion național la vaccinări, anunță prefectul Zoltan Nemeth. Culmea, mulți timișeni se programează la vaccinare în județe învecinate. Ceea ce nu spune însă prefectul este că o treime din românii care ar fi trebuit să se vaccineze cu AstraZeneca au refuzat efectiv imunizarea cu acest ser, iar în cabinetele medicilor de familie se folosește doar AstraZeneca, pentru că nu necesită păstrarea la temperaturi înalte.

„Ținând cont și de faptul că, începând de ieri, în Timișoara, iar mai apoi și la nivel național, se vor efectua vaccinări și în cabinetele medicilor de familie, suntem optimiști că acest număr va fi în continuă creștere. Imunizarea este un prim pas către revenirea la normalitate”, a transmis Nemeth. Ieri, DSP a raportat că în Timiș, s-au administrat încă 3.067 vaccinuri: 267 Moderna, 70 AstraZeneca și 2.730 de la Pfizer. Potrivit DSP Timiș, de la debutul campaniei de vaccinare și până în prezent, în județ, s-au administrat 151.538 doze de vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2.

Related posts

Despăgubiri de două milioane de lei, de la Guvern, pentru localitățile afectate de inundații

Mădălina Staicu

INSP UIMEȘTE: morți de la începutul și jumătatea lunii aprilie ANUȚAȚI astăzi de autorități

Mădălina Staicu

Timișoara, RAIUL patronilor certați cu legea: societăți închise, amendate de Poliția Locală pentru că funcționau

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: