Actualitate Featured Sănătate

Dotări de ULTIMĂ ORĂ Primele teste rapide pentru depistarea gripei au ajuns la Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara

Vești bune pentru timișeni în prag de începere a sezonului de gripă. Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara a primit primele teste rapide de gripă, astfel că pentru medicii de aici va fi mai ușor să diferențieze dacă pacienții au coronavirus sau clasica gripă. Iată ce anunță spitalul.

Începând de astăzi, în laboratorul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara, se pot realiza, cu ajutorul aparatului Real Time PCR testele pentru depistarea gripei. Unitatea sanitară a primit primele kit-uri necesare prelucrarii automatizate a probelor.  Acestea se recoltează sub forma unui exudat, din căile respiratorii nazofaringiene și sunt prelucrate printr-o reacție de polimerizare. Metoda aplicată în acest caz este identică cu cea a testelor pentru depistarea virusului SARS-COV 2 și presupune operațiuni de extracție, amplificare și detecție.

Aparatul utilizat în acestă analiză folosește o procedură de prelucrare automată, care reduce la minim influența factorului uman. Cu ajutorul acestor teste sunt identificate virusul gripal de tip A (Influenza A virus) cu subtipul AH1N1, virusul gripal de tip B (Influenza B virus) și RSV (virusul sincitial respirator de tip A și B).

“Din proba care ajunge în laboratorul nostru extragem materialul genetic, ADN și ARN, la fel ca și în cazul virusului SARS COV 2. Il introducem în aparat și îl amplificam prin metoda PCR. Avantajul este că avem rezultatul într-un interval foarte scurt de timp, de doar o ora. Prin metoda veche, înainte să avem aceste teste, rezultatele erau obținute de abia după doua zile“, spune Valerica Bica Profir, doctor- biolog, Laboratorul de biologie al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

Sensibilitatea și specificitatea acestor teste este de peste 98 la sută.

“Cele mai multe infecții respiratorii sunt cauzate de virusurile gripale. Simptomele gripei se suprapun însă peste câteva dintre simptomele infecției cu noul coronavirus și vorbim de febră, tuse, durere în gât, oboseală. Deci vorbim de o simptomatologie comună. Testarea este singura metodă de a afla dacă pacientul este infectat cu virusul gripal sau cu SARS-COV 2.” spune prof dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

Anul trecut, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara au fost făcute peste 1400 de teste gripale       

Related posts

TUPEU marca administrația Robu: angajații Timpark și-au luat LIBER jumătate din ziua de vineri

Mădălina Staicu

INCIDENT O femeie a LEȘINAT la lansarea candidaților USR – PLUS la Timișoara

Mădălina Staicu

Marcel Vela a DISPUS prin ordonanță: Primăria Timișoara TREBUIE să spele scările blocurilor și să monteze dozatoare cu dezinfectant la blocuri

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: