Actualitate Eveniment Featured

Dosarul spăgilor din Vama Moravița: DNA a trimis în judecată zeci de polițiști și un inspector ANAF

DNA anunţă, marţi, trimiterea în judecată a unui inspector al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi a 21 de lucrători în cadrul Poliţiei de Frontieră, de la Nădlac, pentru luare de mită. Ar fi primit până la 600 de euro de la transportatori de călători din Republica Moldova, fără a dispune măsurile legale pentru călătorii extra-comunitari.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 22 inculpaţi (un inspector în cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi 21 de lucrători în cadrul Poliţiei de Frontieră), pentru săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă, comise în formă simplă şi continuată.

Potrivit procurorilor, în perioada august 2022-ianuarie 2023, cei 21 de poliţişti de frontieră în cadrul punctelor de trecere a frontierei Nădlac I şi II, în mod repetat, ar fi pretins şi primit diverse sume de bani (până la 600 de euro), de la persoane care efectuau activităţi de transport călători dinspre Republica Moldova în ţări ale Uniunii Europene şi invers, fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea perioadelor de şedere în Uniunea Europeană de către cetăţeni extra-comunitari.

De asemenea, în perioadele 10.08 – 29.10.2021 şi 06 – 07.04.2023, inspectorul antifraudă, cu atribuţii de control în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, ar fi pretins şi primit de la două persoane suma totală de 1.200 euro pentru a-şi trafica influenţa pe care ar fi pretins că o are asupra poliţiştilor de frontieră români şi maghiari şi pe care ar fi promis că-i va determina să le permită acestora să tranziteze ilegal frontiera româno-maghiară cu obiecte susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional mobil (tablouri, statuete).

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiş, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu un inculpat în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, în formă continuată.

Related posts

RUPT de realitate: timișorenii branșați la Colterm ÎNGHEAȚĂ de frig în case, Fritz anunță că terenurile de sport din școli rămân deschise după ore

Mădălina Staicu

Fritz face minuni pe final de mandat, măcar pe hârtie: Primăria face parcare pe un teren dezafectat!

Mădălina Staicu

Nutriționista vedetelor spune că se poate și cu burta plină și fără kilograme în plus: Cum mâncăm ca să nu ne îngrăsăm de Crăciun

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: