Actualitate Administrație Featured

Demolarea Stadionului Dan Păltinișanu se lasă cu show: Concerte, ateliere și meciuri de fotbal demonstrative, totul cu intrare liberă

Consiliul Judeţean Timiş organizează un eveniment de adio, înaintea începerii demolării Stadionului ”Dan Păltinişanu” din Timişoara. Vor fi concerte, ateliere, dar şi meciuri de fotbal demonstrative. Intrarea este libera.

Evenimentul este programat să aibă loc duminică, 16 februarie, începând de la ora 15.30.

De la ora 16.00 vor avea loc următoarele meciuri demonstrative:

Poli Old Boys (jucători din anii 1990 şi 2000) vs Politehnica Timişoara; 

Politehnica Timişoara vs Politehnica Femina; Poli Old Boys vs Politehnica Femina.

În paralel, vor avea loc ateliere de realizat steaguri şi fanioane Poli cu implicarea voluntarilor de la Druckeria. Tot cu sprijinul acestora şi al TVR Timişoara, vor fi proiectate imagini cu evenimentele marcante din istoria arenei. Suporterii vor avea parte şi de un moment coregrafic specific, marca Druckeria.

La ora 17.30 este programat primul concert al trupelor Warm-up cu Dani Tobe şi trupa Noi din Banat, iar de la ora 19.15 va fi un concert Cargo

Totul va fi completat cu un show de lasere.

Intrarea este liberă.

Demolarea Stadionului Dan Păltinişanu va fi făcută de către firma SMZ Impex din Cluj, care a câştigat licitaţia, şi va dura 8 luni. Lucrările costă puţin peste 12 milioane de lei şi vor fi acoperite din bugetul administraţiei judeţene.

Odată demolat stadionul şi curăţat locul, Compania Naţională de Investiţii va ridica aici cea mai mare arenă din ţară, după Arena Naţională. Acesta va avea 30.000 de locuri, nu va avea pistă pentru atletism şi nu va fi complet acoperită, precum cea din Bucureşti.

87 de firme în 7 asocieri mari vor să construiască noul stadion de la Timişoara, care va costa 140 de milioane de euro.

Related posts

DGA dă detalii INCENDIARE: polițiștii de la Înmatriculări luau ȘPĂGI RIDICOLE pentru a încălca legea

Mădălina Staicu

Ședință extraordinară la Consiliul Local Timișoara: Cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi

Mădălina Staicu

1.713 cazuri NOI de coronavirus în România: 25.991 de teste

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: