USR Timiș se face de râs dezmințind o minciună PNL Timiș despre care recunoaște că e adevărată, doar că la mijloc s-a strecurat o mică exagerare. Ieri, fostul viceprimar Dan Diaconu acuza că actuala conducere a Horticultura a făcut inutil paradă cu vânzarea mașinii de serviciu a lui Andrei Drăgilă, fostul director al Horticultura. După ce BMW-ul de teren a fost vândut cu numai 7.000 de euro, noua conducere, una pusă în funcție de USR, vrea să își cumpere o mașină electrică, tot pe bani publici!
„Dan Diaconu, în prezent consilier personal al președintelui CJT, Alin Nica, minte cu nerușinare într-o postare publică, că Societatea Horticultura S.A. ar intenționa să cumpere cu 35.000 de euro un automobil hibrid.
„Am văzut astăzi o postare a consilierului local Dan Diaconu – care ocupă totodată și rolul de consilier personal al lui Alin Nica – în care blama intenția companiei Horticultura S.A. de a achiziționa un autoturism hybrid, care, pretinde acesta, ar costa minim 35.000 €.
Mai mult, verificând cererea de ofertă a companiei Horticultura S.A. vedem că acest atac nu e nimic mai mult decât o minciună și o exagerare. Achiziția se va face în funcție de cea mai bună oferta, iar pentru specificațiile respective (autoturism clasa B sau C, plug-in hybrid și dotările aferente) prețul poate ajunge sub 20.000 € cu tot cu ecotichetul “Rabla Plus”, deci o sumă departe de cei 35.000 € menționați de acesta”, a declarat Vlad Șendroiu, liderul grupului de consilieri USR din Consiliul Județean Timiș.
USR Timiș nu se va lăsa intimidată și pusă în defensivă în fața unei astfel de campanii murdare, la fel cum, suntem convinși, că nu vor proceda nici locuitorii Timișoarei, care știu să se protejeze de manipulatorii de serviciu din vechile partide locale”, anunță USR.
