Practică voleiul de la șase ani, o vârstă foarte fragedă pentru un sport unde trebuie să fii cât mai înaltă și să sari cât mai sus.
La clubul la care este legitimată, CSȘ Bega Timișoara, a trecut pe la toate categoriile de vârstă. De la MiniVolei până la U19, unde a debutat în toamna anului 2024.
Deși este născută în 2012 și evoluează foarte bine la categoria ei de vârstă, MiniVolei (U13), Bianca Trancă a debutat zilele trecute pentru naționala U16 la turneul zonal de calificare pentru Campionatul European de Volei ce s-a desfășurat în Bulgaria.
În țara vecină, tânăra voleibalistă din Timișoara a făcut parte din primul 6 în toate cele cinci meciuri disputate.
“A fost o experiență aparte pe care doresc să o repet și în luna aprilie când va fi următoarea acțiune a echipei naționale. Deși am fost mezina turneului am fost primită foarte bine de colegele de la lot”, a declarat Bianca Trancă la revenirea din Bulgaria.
Această selecție a venit în urma mai multor rezultate remarcabile pe care sportiva antrenată de Cerasella Șerban le-a înregistrat în decurusul anului ce tocmai s-a încheiat.
În luna mai, ea s-a calificat cu echipa de MiniVolei a CSȘ Bega Timișoara la turneul final din cadrul Campionatului Național de Volei U13, organizat de Federația Română de Volei la Craiova, unde a fost și premiată drept cea mai bună jucătoare de perspectivă.
În urma acestor performanțe, antrenorii de la CSȘ Bega Timișoara au selecționat-o pentru grupele de vârstă mai mari, U15, U17 și chiar U19, unde a avut prestații notabile.
“Îmi doresc ca și anul acesta să ajungem cu toate grupele de vârstă la turneele finale. Sper ca prin prezența mea la lot să fiu un exemplu pentru colegele mele și să putem obține rezultate remarcabile”, a mai spus Bianca Trancă.
Și colega ei Sofia Nechita este o voleibalistă aflată în vizorul antrenorilor echipei naționale U16.
După Carla Pîrv și Raluca Buran, ambele foste componente ale reprezentativelor de juniori, putem spune că pepiniera locală CSȘ Bega Timișoara produce sportivi pentru marea performanță.
“Ne bucurăm că a prins lotul de U16 și mai ales că a jucat titulară în toate meciurile. Eu cred că Bianca Trancă poate fi vârful de generație la categoria ei de vârstă. Îmi doresc ca Bianca să devină un exemplu pentru colegele sale și să conștentizeze că prin muncă poți atinge obiective mărețe. Este un exemplu de pregătire și dăruire pentru volei”, a precizat, la rândul său, Cerasella Șerban, antrenorul Biancăi Trancă de la CSȘ Bega Timișoara.