Actualitate Administrație Featured Social

Cadou de la Grindeanu: Cozi kilometrice la Margina, din cauza lucrărilor

Veșnicul drum de la Coșevița, care leagă cele două tronsoane de autostradăm, e iar în reparații. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că nu ține cont de nemulțumiri și că lucrările trebuie să se facă. Simultan sunt închise și Valea Oltului sau Transfăgărășanul.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 68, între Margina și Coșava, județul Timiș, se execută lucrări de reparații pe o porțiune de aproximativ 2 kilometri.

Se circulă pe un singur fir, alternativ, iar valorile de trafic au crescut și sunt foarte ridicate, formându-se coloane lungi de autovehicule pe ambele sensuri de mers.

Infotrafic recomandă următoarele rute ocolitoare:

– Sensul de mers Deva-Făget: ieșire de pe A 1 către Ilia spre DN 7 – Săvârșin – Arad

– Sensul de mers A 1 Arad-Deva: ieșirea A 1 Margina – ocolire spre DN 68 către Făget – DJ 682 – Căpălnaș – Săvârșin – DN 7 ( pentru autovehicule până în 3,5 tone).

Related posts

Șeful Consiliului Concurenței spune că plafonarea tarifelor RCA va aduce surprize pe piață

Mădălina Staicu

ȘTIREA ZILEI: Liviu Dragnea va fi eliberat din penitenciar

Mădălina Staicu

TRASEIST trecut prin PSD, PUR și PC, ales de PNL Timiș pentru funcția de secretar general adjunct al Guvernului

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: