Actualitate Featured Politică

BUBUIE circul politic: USR cere PNL să îl excludă pe Robu din partid

USR Timiș cere PNL Timișora să îl excludă pe Nicolae Robu din partid. Cererea vine după ce fostul primar i-a jignit pe Marcel Tolcea, Daniel Vighi și Vasile Popovici, trei intelectuali de renume ai Timișoarei, apropiați însă de tabăra USR, numindu-i nulități.

„Stimați jurnaliști,

Grupul consilierilor locali ai USRPLUS cere PNL Timișoara să se delimiteze fără echivoc de insultele adresate unor intelectuali publici reputați de către fostul primar Nicolae Robu, membru al partidului.

Daniel Vighi, Vasile Popovici, Marcel Tolcea și Corina Șuteu au făcut cunoscută cultura Timișoarei, respectiv a României, în lume și au fost, dintotdeauna, repere de verticalitate morală și de claritate a principiilor democratice, împreună cu mulți alți scriitori, eseiști, profesori și artiști.

Primii trei au contribuit la crearea, în Timișoara, a unui spațiu de dezbatere viu, sunt profund atașați valorilor Revoluției și orașului, de libertate, progres și multiculturalitate. Iar Corina Șuteu, fost ministru al Culturii, cea care a demarat procedura de înscriere a sitului Roșia Montana în patrimoniul UNESCO, este unul dintre cei mai performanți manageri culturali ai României și suntem mândri că e o susținătoare a Timișoarei Capitală Culturală.

Modul în care aceștia sunt defăimați de fostul primar al Timișoarei este sub demnitatea acestui oraș care-și cunoaște și drumul și valorile.

PNL Timișoara are datoria să se disocieze public de discursul josnic, sub normele unei comunități civilizate, al fostului primar și să-l excludă din partid”, transmite USR.

Related posts

Ministrul Sănătății, veste PROASTĂ pentru tinerii medici: examenul de rezidențiat ar putea fi amânat din nou

Mădălina Staicu

Bilanțul ZILEI: încă 193 de români diagnosticați cu coronavirus: 4.057 bolnavi în toată țara

Mădălina Staicu

DIICOT și luptătorii de la trupele speciale al IPJ Timiș au DESCINS la prima femeie suspectă de terorism din România

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: