Actualitate Educație Featured Politică

Blocaj total la negocierile pentru stoparea grevei profesorilor: Nicolae Ciucă spune că solicitările sunt extrem de greu de îndeplinit

E blocaj total în negocierile generate de greva profesorilor. Premierul Nicolae Ciucă se plânge că unele solicitări sunt extrem de greu de împlinit. De cealaltă parte, profesorii nu cedează și amenință că nu vor încheia mediile elevilor la final de an. Asta ar însemna ca anul școlar să fie nul.

„Am susținut, încă de la început, că elevii și părinții nu trebuie să fie afectați de greva din educație și că trebuie să le garantăm continuarea procesului educațional. Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de părinți și elevi și o discuție despre situația cu care ne confruntăm zilele acestea. Am repetat că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, dar că soluția nu este o grevă generală pe final de an școlar, atunci când trebuie încheiate mediile și pregătite examenele naționale”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.

El afirmă că revendicările salariale ale profesorilor vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie.

„În plus, ordonanţa cu măsurile pentru profesori, care cuprinde Anexa 8, ajutorul pentru debutanţi şi cei care predau în zone defavorizate vor intra în şedinţa de guvern de vineri. Am făcut apel la cei prezenți astăzi la întâlnirea de la guvern să susțină demersurile noastre pentru a debloca această situație. Reiterez disponibilitatea mea și a întregului aparat guvernamental la dialog, oricât va fi nevoie. Cred în continuare că doar comunicarea susținută și colaborarea sunt căile prin care putem să depășim situația creată”, încheie Ciucă.

Related posts

Altă zi, ALTE REZULTATE: Acum, 7 din cei 10 bebeluși diagnosticați cu coronavirus la Odobescu NU au virusul

Mădălina Staicu

BALAMUC pe scena politică: PSD a reclamat PNL la DNA pentru racolările de primari/ Orban, ATAC la cei care fac transferuri

Mădălina Staicu

Protest cu SCANDAL la sosirea Vioricăi Dăncilă în Timișoara: protestatarii au strigat ‘analfabetă’ și ‘minicinoasă’ și s-au certat cu șeful Jandarmeriei

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: