Actualitate Economic Featured

Anunț de ultimă oră de la Ministerul Muncii: Data la care se plătesc pensiile și alocațiile înainte de Paște

Vești importante pentru românii strâmtorați financiar, care așteaptă venirea pensiilor pentru a-și cumpăra cele necesare mesei de Paști. Ministerul Muncii anunță că pensiile se plătesc anticipat. Ministerul Muncii anunţă, marţi, că pensiile, alocaţiile şi ajutoarele sociale ajung la beneficiari înainte de sărbători, astfel încât toată lumea să aibă resursele necesare pentru a se pregăti.

”Alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile, pensiile şi toate celelalte drepturi sociale ajung la beneficiari înainte de Sărbătorile Pascale! În luna aprilie 2025, toate plăţile sociale vor fi făcute mai devreme, astfel încât românii să poată folosi aceşti bani pentru Sărbătorile Pascale”, a transmis, marţi, Ministerul Muncii.

Ministrul Somona Bucura-Oprescu a precizat că toate instituţiile subordonate s-au organizat pentru ca banii să ajungă la beneficiari cu câteva zile mai devreme, ”astfel încât românii să aibă timpul şi resursele necesare pentru a-şi pregăti în linişte sărbătorile”.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială va face plata prestaţiilor şi beneficiilor sociale astfel:

Pentru cei care primesc banii în cont bancar: sumele vor fi virate între 14 şi 16 aprilie 2025                                                                                               

Pentru cei care primesc banii prin Poşta Română:                                                         

– 11 aprilie 2025 – sumele vor fi virate către Poşta Română de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială                                            

– până pe 17 aprilie 2025, toţi beneficiarii vor primi banii acasă

Vor fi plătite anticipat:

  • Alocaţia de stat pentru copii
  • Indemnizaţia de creştere a copilului
  • Stimulentul de inserţie
  • Drepturile persoanelor cu dizabilităţi
  • Alocaţia lunară de hrană pentru persoane cu HIV/SIDA
  • Alocaţia de plasament
  • Indemnizaţia lunară de hrană pentru bolnavii de TBC
  • Ajutorul pentru susţinerea familiei (VMI)
  • Ajutorul de incluziune (VMI)
  • Alte drepturi

Casa Naţională de Pensii Publice va face plata pensiilor astfel:

  • În cont bancar: 11 aprilie 2025
  • Prin Poşta Română: începând cu 4 aprilie 2025
  • Pentru pensionarii din străinătate (Citi Bank): 17 aprilie 2025

                                                                                                                                            Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va face plata prestaţiilor astfel:

  • Între 15-17 aprilie plata ajutorului de şomaj va ajunge la beneficiari

Related posts

Aproape 70 de kilometri de carosabil și trotuare reabilitați în Timișoara în 2024

Mădălina Staicu

Oroare în magazinele Mega Image: ANPC a dispus închiderea mai multor unități

Mădălina Staicu

DOAR 52 de cazuri NOI de coronavirus în România: ÎNCĂ 177 de decese retroactive, raportate în statistici

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: