Actualitate Administrație Economic Featured Politică

Alfred Simonis MUTĂ DECISIV în scandalul schimbării conducerii Aeroportului Timișoara

Alfred Simonis

Ar putea fi sfârșitul numirilor politice cel puțin la Aeroportul Timișoara, acolo unde PNL pregătește schimbarea lui Dan Idolu din funcția de director și înscăunarea unui liberal apropiat de ministrul de Intern, Marcel Vela, la șefia unității de zbor. Deputatul Alfred Simonis, președintele PSD Timiș, anunță că a depus un proiect de lege prin care aeroportul să revină autoritățile locale și județene, adică CJ Timiș și Primăriei Timișoara.

„Din punct de vedere legislativ, am depus împreună cu mai mulţi colegi, un proiect de lege prin care acţiunile Ministerului Transporturilor să fie distribuite spre Primăria Timişoara şi CJT. E foarte bine să fie la autorităţile locale. Este un proiect fără partizanat politic, e depus cu două luni înainte de alegeri, deci nu ştim cine va veni la conducere, Consiliului Judeţean, de exemplu. Este important ca aeroportul să nu stea la cheremul unui baronaş vremelnic. Mă oblig ca până la finalul mandatului să promovez acest proiect”, a declarat Alfred Simonis, conform deBanat.ro.

Related posts

Maria Grapini, dezlănțuire TOTALĂ din cauza arestării Sorinei Pintea: Stresul, umilința, posibila agravare a bolii în detentia preventivă ( preventivă la ce?????)cine i le plătește și cum????

Mădălina Staicu

DSP Timiș anunță ANCHETE epidemiologice în toate spitalele cu personal infectat cu COVID-19

Mădălina Staicu

Un tânăr a fost lovit mortal de trenul Arad – Timişoara

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: