PSD ar prefera să se alieze cu USR decât să facă o coaliție pentru guvernare cu AUR. Așa sună mesajul transmis de președintele PSD Alfred Simonis după alegerile de ieri.
Aseară, Simonis a punctat că 60% din voturi s-au dat totuși forțelor pro europene
„As mai adauga ca, si este un punct de vedere personal, viitoarea majoritate nu ar trebui sa fie formata dintr-un guvern de unitate nationala. Nu cred ca toate fortele politice ar trebui sa faca parte din viitoarea guvernare, si lasam la o parte doar partidele controversate, cred ca unul dintre partidele pro-europene ar trebui sa ramana in opozitie pentru a ne gandi pe termen mediu si lung la viitorul acestei tari.
N-am mentionat un nume de partid, cred ca este foarte important cum vor decurge negocierile. Sa spunem ca am scapat de la marginea prapastiei, daca in urma cu cateva ore nu eram atat de linistiti, astazi romanii au ales o directie destul de clara. Peste 60% sunt date fortelor pro-europene, insa asta nu inseamna ca am castigat razboiul. De aceea este foarte important sa ne facem planul si pentru anii urmatori. Cred ca a venit si vremea ca oamenii politici sa lase orgoliile la o parte si sa inteleaga semnalul care ne-a fost transmis in urma cu o saptamana, insa trebuie sa plecam de la un adevar. In democratie, adevarul reprezinta voturile si procentele obtinute de fiecare partid„, a precizat Alfred Simonis, duminica seara, conform Opinia Timișoarei.