Într-un cadru festiv, la Opera Română din București, pilotul timișorean Alexandru Krepelka, multipul campion național în mai multe campionate de automobilism sportiv de cel mai înalt nivel național, a primit recent distincția de maestru al sportului din partea Ministerului Sportului, la propunerea Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).
Este o recunoaștere a performanțelor obținute de acesta în ultimii 19 ani, de când participă la competiții pe patru roți.
Și-a început cariera în 2004, bifând în acel an startul la trei concursuri.
„Tatăl meu era pasionat de mașini și mi-am dorit de mic să particip la concursuri automobilistice. Acest lucru s-a întâmplat prima dată în 2004, la vârsta de 35 de ani, când am participat la trei competiții”, își amintește Alexandru Krepelka.
A urmat o serie fabuloasă de titluri și cupe câștigate.
Cinci titluri consecutive (din 2018 până în 2022) de campion al României și o clasare pe locul al treilea (2017) în Campionatul Național de Viteză în Coastă, de opt ori campion (de cinci ori la clasă și de trei la open, în 2014, 2015, 2016 2017, 2018) și de două ori vicecampion (2015, 2016) în Campionatul Național de Autoslalom, de patru ori campion (la clasă și la open, în 2016, 2017) în Campionatul Național de Time-Attack, dublu campion în Campionatul Regional de Viteză în Coastă (la clasă și la open, în 2015), dublu campion în Campionatul Național de Rally-Cros (la clasă și la open, în 2011), dublu campion în Campionatul Național de Circuit Viteză Urban (la clasă și la open, în 2011), vicecampion în Campionatul Național de Slalom Paralel (la clasă, în 2010), vicecampion național la clasa Debutanți la Cupa Logan (2010), de patru ori campion (2005, 2006, 2007, 2008) și de patru ori vicecampion (2005, 2006, 2007, 2008) în Campionatul Național de Viteză pe Traseu Montan, de 16 ori ori campion județean (la clasă și la open, în 2007, 2008, 2009, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015), învingător într-un campionat de îndemânare organizat la Budapesta (2008) și dublu campion la Cupa Severinului (la clasă și la open, în 2006).
În plus, a fost nominalizat în 2009 de Primăria Timișoara la premiul „Meritul Sportiv Timișorean”.
Lui Alexandru Krepelka i-a fost înmânată distincția de maestru al sportului în cadrul unei ceremonii speciale ce a fost urmată de Gala Campionilor FRAS 2022.
„Această distincție înseamnă încununarea a 19 ani de automobilism sportiv, de selecție, inițiere și susținere a juniorilor în automobilism, precum și de organizare de competiții sportive”, ne-a mai spus Alexandru Krepelka, care este totodată președintele cluburilor de automobilism CS Krepelka Motorsport și ACS Pro Timiș.
Obiective pentru 2023?
„Voi continua să particip în Campionatul Național de Viteză în Coastă și totodată voi pregăti o mașină pentru Campionatul Național de Mașini Istorice, un Peugeot 205 GTI din anul 1989. În același timp, mă voi axa pe dezvoltarea juniorilor în cadrul CS Krepelka Motorsport și ACS Pro Timiș, va fi de fapt o continuare a acestui program. În ideea dezvoltării automobilismului în partea de vest a țării, am în vedere înființarea unui atelier specializat în confencționarea sistemelor de siguranță pentru mașinile de competiții acreditat de Federația Română de Automobilism Sportiv, ar fi primul în partea de vest a țării. De asemenea, împreună cu alți sportivi din club dorim să continuăm programul de promovare a sportului timișean din cadrul proiectului <Născut pentru Sport>, care implică acțiuni în școli care au atât caracter educativ, cât și sportiv”, a precizat Alexandru Krepelka.
Noul maestru al sportului a adăugat: „Mulţumim Consiliului Judeţean Timiş, sponsorilor privaţi Dan Lazăr (Ducodan), Mirko Peroni (Rossini), Florin Diaconescu (OPR Asfalt), Lucian Perescu (Constructim), Cristian Corlan (Corlan Trans), Adriana Dobriceanu (Rofix), Cornel Creţu (Lic 29), Girod – Semnalizare Rutieră, Marcel Petrea (Unicorn), Cristian Fedor (Cooglio-XGC), Diana Szijarto (Imi Moni Oil), Remus Suiugan (Imperium), Horaţiu Haţegan (Ecorec-Tim), Călin Otescu (OTE Group), precum şi celorlalţi colaboratori şi susţinători”.