Alertă, în această dimineață, pe malul Begăi. Un cadavru care plutea pe Bega a fost găsit de pompieri. Alerta s-a dat la 112 iar la fața locului s-au deplasat pompierii cu o barcă, dar și poliția. Din primele informații, e vorba despre un bărbat de 67 de ani, din Timișoara. Deocamdată nu se știe dacă omul a decis să își pună capăt zilelor sau pur și simplu a fost vorba de un accident și a căzut.
Polițiștii timișoreni au fost sesizați prin Serviciul de Urgență 112 cu privire la faptul că un cadavru plutea pe Bega. Deplasați la fața locului, au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Timișoara. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările survenirii decesului