Actualitate Featured Politică

ABERAȚII COMICE: premierul demis, Florin Cîțu, vrea certificat verde și pentru intrarea în magazine

Gestionarea pandemiei în România pare să se facă după scenariul emisiunii Copiii spun lucruri trăzinte. Cu secțiile ATI slab dotate, cu o rată de vaccinare de doar 30%, premierul demis, Florin Cîțu, vrea să sperie românii să se vaccineze, așa că anunță că vrea să introducă certificatul verde chiar pentru mersul la magazin.

O asemena decizie însă nu poate fi luată decât în Parlament, acolo unde Florin Cîțu nu are nicio șansă să obțină voturile pentru o asemenea măsură, care, practic, ar însemna constrângerea românilor cu venituri mici să se vaccineze pentru că altfel nu ar mai avea acces în magazine nici măcar ca să își cumpere mâncare.

„În acest moment eu cred că pasul următor este să cerem folosirea certificatului verde pentru circulație. Propunerea trebuie să fie cât mai rapidă. Asta nu este restricționare. Ar fi o triere. Dacă te vaccinezi, dacă ai trecut prin boală, dacă ești testat… Deci sunt trei variante. Aș merge pe ideea de a folosi certificatul verde și în magazine. Eu spun că aceasta ar una dintre cele mai bune măsuri, folosirea certificatului verde”, conchide Florin Cîțu.

Related posts

VACANȚĂ TOTALĂ: doar 682 cazuri NOI de coronavirus din 5.990 de teste/ EVOLUȚIA infectărilor pe județe

Mădălina Staicu

GRĂMADA cere VÂRF: după Dominic Fritz și Alin Nica, Liliana Oneț anunță că ea a cerut bani de la Guvern pentru Colterm

Mădălina Staicu

Robu a SEMNAT: linie NOUĂ de tramvai, spre Gara de Nord – 1.4 kilometri, cu 37 milioane de lei

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: